Familia lui Adrian Mutu este în doliu. Mama fostului mare fotbalist român, Rodica, a murit, joi, la vârsta de 71 de ani. Se pare că suferea de o boală incurabilă.
Anunțul tragic a fost făcut chiar de către sora lui Adrian Mutu, Laura, prin intermediul rețelelor de socializare.
Rodica Mutu avea 71 de ani și, potrivit Fanatik, de ceva vreme, se lupta cu o boală cumplită, iar tratamentul nu a dat roade.
„Drum lin către îngeri, mama! Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit! Iubirea ta o voi purta în mine până la sfârșitul zilelor. Te voi iubi mereu, mama!”, a scris, Laura, sora lui Adrian Mutu, în această dimineață, pe conturile sale de socializare.
„Mama e cea mai importantă fiinţă pentru mine!”
„Mama este fiinţa care mi-a dat viaţă, este cea mai importantă pentru mine, iar eu o să o ascult întotdeauna, indiferent la ce vârsta, la ce statut, pentru mama mea voi fi întotdeauna un copil”, declara Adrian Mutu, în urmă cu ceva timp, într-un interviu pentru playsport.ro.